
Potrivit unei
articol publicat de AGERPRES Baia Mare ar putea redeveni o ministațiune
climaterică, așa cum a fost cunoscută în anii '40 ai secolului trecut, când
turiști din Austria, Ungaria și Germania veneau aici pentru a beneficia de
tratamente, cură de aer ozonat și călătorii prin munți.
Potrivit
reprezentanților administrației locale și sectorului turistic din zonă, orașul
Baia Mare, căutat ani îndelungați de străini pentru aerul ozonat, deține acum
șansa ca după închiderea mineritului și metalurgiei să revină în turismul
climateric care i-a creat un renume în mai multe țări din Europa.
"Cunosc
povestea orașului din perioada celor două războaie mondiale, știu că un număr
apreciabil de turiști veneau special aici pentru a beneficia de tratamente cu
ape minerale și a petrece timp îndelungat plimbându-se prin parcuri, dar și
urcând prin munții Gutâiului, explorând flora și fauna montană. Din nefericire,
zona cea mai cunoscută, Valea Borcutului, unde a existat un castel, cu greu ar
putea fi recuperată, însă ne gândim să punem în valoare apele minerale care ar
putea încă exista în subsol, în zona de deal a orașului și localitățile
învecinate. Cred că avem o mare posibilitatea să reașezăm orașul Baia Mare pe
harta destinațiilor turistice climaterice din România, cred că avem acest
potențial pe care îl vom exploata în timp", a declarat primarul
municipiului Baia Mare.
Edilul
orașului spune că până la efectuarea unor studii geologice pentru a identifica
posibile resurse de ape minerale, administrația a pornit un amplu program de
refacere a zonelor verzi, a unor parcuri și arhitectonicii orașului pentru a-l
face îmbietor turiștilor români și străini.
Transformarea
municipiului Baia Mare într-o posibilă destinație climaterică alături de alte
variante turistice deja funcționale ar putea spori interesul operatorilor din
turism români dar și străini, îndeosebi din țările învecinate cum sunt Ungaria
sau Ucraina.
Stirea
publicată de AGERPRES i-a incantat pe multi băimăreni, căci orasul are nevoie
de o nouă sursă de castiguri. După lichidarea mineritului economia locală a mai
functionat bine o perioadă datorită legii zonelor defavorizate pomovate de
Decebal Traian Remes, dar si această facilitate a dispărut iar acum situatia
economică nu este deloc incantătoare. Desi rata somajului se incadrează in
media natională cetătenii orasului sunt nemultumiti de faptul că salariile din
Baia Mare sunt cu mult mai mici decat salariu mediu pe economie. Ar trebui găsită
o solutie care să ii ajute pe băimareni să castige mai bine.
Ar fi bine
dacă intr-adevar Baia Mare s-ar putea transforma într-o destinație climaterică,
dar din păcate resursele la care se gandesc autoritătile sunt putin
supra-estimate !
.
.